După o lună

În data de 3 octombrie 2018 a fost semnat contractul de construire și acum, după o lună, lucrările executate sunt:

  • Organizarea de șantier;
  • Trasarea axelor principale ale construcției;
  • Spargerea capetelor piloților;
  • Excavarea incintei;
  • Armarea grindei de coronament și cea picior sprait.

Mai jos am inserat filmul acestor zile.

În ansamblu lucrările am mers bine, primele zile fiind necesare consortului pentru aprofundarea proiectului și efectuarea comenzilor de achiziție.

Continuăm săptămâna viitoare cu turnarea betonului de egalizare și betonarea grinzilor, apoi 10 zile cât durează întărirea pregătim instalațiile exterioare. 

Pre-certificarea proiectului casei pasive

Proiectul casei pasive a obținut pre-certificarea conform standardului de casă pasivă de către PHI – Passive House Institute.

Pre-certificarea a fost realizată de către V&V Project SRL, dr. ing. Szabolcs Varga, acreditat de către Passive House Institute. Raportul de analiză și verificare confirmă că proiectul tehnic respectă cerințele Standardului de „Casă Pasivă” pentru zona climatică în care este situată clădirea – clasa
„Passive House Clasic”.

Astfel conform proiectului, necesarul de încălzire este de 14 kWh/(m2a), necesarul de răcire este de 2 kWh/(m2a). Cerința casei de energie regenerabilă este de 22 kWh /(m2a) comparativ cu pragul de 60 kWh /(m2a) necesar pentru certificarea „Passive House Clasic” sau pragul de 30 kWh /(m2a) necesar pentru certificarea „Passive House Plus”.

Passive house certification levels
Clasele de certificare Passive House

Obținerea certificării  „Passive House Plus” presupune ca energia regenerabilă generată de casa pasivă (factorul PER) să fie mai mare de 60 kWh /(m2a), criteriu ce nu a putut fi îndeplinit din cauza lipsei spațiului pentru montarea unui număr suficient de panouri solare. Cele patru panouri fotovoltaice și cele doi colectori solari pentru producerea apei calde ne permit o producție totală de energie regenerabilă de 32,6 kWh /(m2 amprentă clădire) ceea ce înseamnă un factor PER generat egal cu 15,5 kWh /(m2 amprentă clădire). Astfel proiectul casei pasive îndeplinește cerințele de certificare „Passive House Clasic”.

Încadrarea proiectului curent în clasificarea Passive House
(cu X este evidențiat proiectul nostru)

Pentru a vă da o măsură asupra volumului de muncă implicat, documentația pentru pre-certificare constă, în afară de detaliile de proiectare, în peste 74 de pagini de calcule și 54 de pagini de raport. Au fost considerate și evaluate toate elementele din anvelopa termică a casei, au fost estimate pierderile prin radier, pereți geamuri, uși, terasă, schimbul de aer, țevile de apă rece, apă caldă, țevile de aerisire, inclusiv s-a evaluat impactul găuri de cheie de la ușa de intrare. A fost estimat aportul de căldură al aparatelor electrocasnice, ale becurilor, ale locatarilor, a radiație solare care intră prin geam în funcție de orientarea față de sud a fiecărei ferestre și de azimutul soarelui pentru fiecare lună calendaristică, și de umbririle date de vegetație și de către clădirile învecinate. Apoi s-a determinat balanța energetică și necesarul de energie pentru încălzire și răcire.

Meritul acestei certificări este al echipei de proiect care a reușit ca într-un mediu urban dens populat să proiecteze o casă pasivă a cărei necesar de energie este de  22 kWh /(m2a) mai mic decât valoarea maximă impusă pentru clasa „Passive House Plus”, clasificarea finală fiind „Passive House Clasic” pentru că nu am reușit să generăm suficientă energie.

Acum urmează constructorul să pună în operă acest proiect și obținerea certificării finale.

Avem constructor!

Gaia Project S.R.L.

De la începutul lunii octombrie 2018 avem constructor – Gaia Project S.R.L. – o echipă tânără și entuziasmată de acest proiect. Detalii de contact pe http://gaia-project.ro.

Din păcate acest constructor, Gaia Project S.R.L. {aici, aici, numele administratorului poate fi găsit aici, aici, folosind Google Search (cache) sau de la Registrul Comerțului prin certificatul constatator sau solicitare de informare pentru CIF/CUI 36241450, care poate fi obținută de oricine dorește, contra cost, de la https://portal.onrc.ro/}, nu și-a respectat condițiile contractuale nu a respectat graficul de execuție și nu are capacitatea de a reface lucrările care nu au respectat specificațiile din proiect, lucrări identificate de proiectanți și diriginții de șantier. Aceste fapte se văd și din filmările efectuate în care se pot identifica cu ușurință perioade lungi de inactivitate, perioade care în principal sunt cauzate de managementul defectuos al resurselor, al comenzilor, al furnizorilor care au repercusiuni directe în costurile suportate de investitor. Aici nu mă refer numai la costurile directe legate de refacerea / remedierea lucrărilor neconforme, cât și cele indirecte date de ne intrarea în exploatare a clădirii la data agreată contractual (întârzierea este de peste 9 luni), costul legat de prelungirea autorizației de construire, costuri legate de disconfortul creat vecinilor, costuri pentru refacerea proiectelor și verificarea acestora și alte costuri indirecte.

Alte probleme identificate: nu colaborează cu proiectantul general și proiectanții de specialitate, nu convoacă la fazele determinante, nu respectă cerințele exprese ale diriginților de șantier, mărește prețurile motivând că la ofertă a omis diverse etape (ceea ce dovedește încă o dată că este superficial), nu are personal calificat, la semnarea contractului a prezentat cine este RTE dar pe șantier nu a fost văzut cu lunile etc.

Cu alte cuvinte investitorul, proiectanții și diriginții de șantier trebuie să facă eforturi mari pentru a impune respectarea proiectului. Având în vedere cele enumerate mai sus și faptul că încă nu am ajuns la partea dificilă a construcției care ține de instalații și termoizolații. Vă sfătuiesc să NU ALEGEȚI GAIA PROJECT SRL, sau orice altă firmă controlată de acest om care este pe cât de persuasiv pe atât de incapabil. În cazul meu pierderea directă provocată de acest constructor se ridică la peste 40.000 € (bani efectiv plătiți) ceea ce face ca orice altă ofertă primită anterior să fie mult mai ieftină.

Consultanța tehnică specifică pentru execuția elementelor relevante Casei Pasive este realizată de către dl. Vlad Ciobanu de la ZECAPH CONSULT S.R.L. alături de echipa de proiect: arhitect și eficientizare casă pasivă Norana Petre, inginer proiectant structură Valentin Smochină, inginer instalații Széles Tófalvi Nándor.

Principalele etape ale construirii casei pasive vor fi prezentate prin articole, filme și flux în timp real.

Organizarea de șantier

Containerele

Armare grindă picior sprite și turnare beton de egalizare
Aplicare hidroizolație și stratul de izolație termică sub radier XPS TOP 70 SF
Armare și turnare radier, armare pereți subsol
Turnare pereți subsol

Forajele pentru pompa de căldură

Azi au fost finalizate cele două foraje pentru pompa de căldură sol-apă.
Forajele au adâncimea de 120 m și au fost realizate de Hidrogeofor căreia îi mulțumesc și pentru consiliere.
Lucrarea a fost executată integral, urmând ca racordarea forajelor la pompa de căldură va fi făcută după ce casa va fi ridicată. Durata de execuție a unui puț a fost de 2 zile.

Cele 2 foraje pot să ne asigure minim 12 kWh (60 Wh/m forat) necesari pompei de căldură. Pompa de căldură sol-apă va fi de 10-11 kWh.

Inițial am dorit instalarea unei pompe de căldură apă-apă având în vedere că are cel mai bun COP și pentru că există deja săpat un puț de apă fiind necesar numai săparea unuia nou, Soluția presupunea să extrag 3,5 mc/h din puțul nou forat (știu exact parametrii acestuia) și să-i deversez înapoi în pânza de apă freatică de unde i-am extras prin puțul existent, după preluarea/cedarea căldurii necesare încălzirii/răcirii casei. Această soluție îmi permitea răcirea casei pe timpul verii, fără a avea costuri mari, apa rece (~10 °C) fiind extrasă din puț folosind energia produsă cu panourile solare.

Până la urmă, atât proiectantul instalației de climă-ventilație cât și Călin de la Hidrogefor m-au sfătuit să aleg o pompă de căldură sol-apă în locul celei apă-apă alese de mine deoarece uzual (aici în București) puțul în care deversez nu poate prelua debitul maxim extras din celălalt puț și este necesar un sistem de deversare la canalizare a surplusului de apă (implicit costuri impuse de ApaNova), pompa submersibilă are o durată de viață mai mică decât pompa de circulație pentru forajul geotermal (nisip, apă dură (30 °G)), plus curentul necesar pentru pompa submersibilă care în circuitul forajului geotermal lipsește. În final am ales soluția cu pompa de căldură sol-apă deși costurile de instalare sunt de 4 ori mai mari, dar costurile de exploatare mai mici și durata de viață de minim 30 ani fără intervenție.

Mai multe detalii despre pompa de căldură voi scrie după ce alegem modelul.

După ce inginerul topo împreună cu specialiștii Hidrogeofor au marcat pozițiile celor 2 puțuri, s-a poziționat utilajul de foraj.

În cele 2 filme de mai jos puteți urmări cum au fost realizate cele 2 puțuri.

Forarea micro-piloților

Pentru protejarea clădirii adiacente au fost săpați 50 de micro-piloți cu diametrul de 300 mm și lungimea de 6 m. Aceștia au fost impuși prin proiectul pentru execuția incintei excavată, sprijinită cu piloți forați și taluz perimetral. Clădirea ce urmează a fi realizată este de tipul “cuvă în cuvă” și nu se va rezema pe piloții perimetrali.

Piloții au fost săpați în două zile consecutive (luni și marți). Instalația de foraj a venit sâmbătă dimineața, zi în care s-a efectuat și trasarea. Cele șase zile de la venirea instalației de foraj micro-piloți la plecarea ei sunt prezentate în filmul de mai jos.