Construcția casei pasive în luna august 2019 (time lapse)

În luna august s-a turnat placa peste etajul 1, stâlpii de la etajul 2, placa peste etajul 2, scările interioare și scara exterioară.

De asemenea au fost puși pe toate laturile exterioare ale suprastructurii 5 cm de vată bazaltică, acum doar pe partea dinspre calcan, s-au completat cei 20 cm de polistiren expandat XPS pe pereții de la subsol (deocamdată pe 2/3 din suprafață) peste care s-a pus membrana cu crampoane, cu crampoanele spre exterior pentru a nu perfora XPS-ul, și apoi un strat de geotextil pentru a forma statul de drenaj și aerisire.

A fost aduse cărămizile YTONG A+ 300 mm și urmează ridicarea zidurilor exterioare și posibil finalizarea rețelelor de instalații exterioare. De asemenea a fost adus și rezervorul pentru apă pluvială ce va fi montat subteran.

În ultimele zile ale lunii a venit și cei de la ENEL Distribuție (după numai 15 luni de la solicitare!) și au tras firele și au montat unul dintre cele două cofrete pentru noul racord la rețeaua de distribuție electrică, racord dimensionat și pentru instalarea a unei prize de încărcare a mașinii electrice (cea pe care poate o să fie cumpărată într-un viitor probabil). Firele încă nu au fost legate la rețeaua electrică existentă și încă nu a fost montat contorul, deci mai am de așteptat.

Toate cele de mai sus pot fi urmărite în TimeLaps-ul lunii august, filmat 4K, de mai jos.


Casă pasivă / casă eficientă energetică București – TimeLapse 2019-08 (4K)
  • Filmarea din luna iulie 2019.
  • Filmarea din luna septembrie 2019 (va fi fi și ea aici!)

Construcția casei pasive în luna iulie 2019 (time lapse)

Luna iulie ne-a găsit având placa peste parter cofrată parțial și pregătită pentru armare astfel că în primele zile a venit o echipă nouă de fierari-betoniști care a armat rapid placa peste parter apoi s-a terminat de cofrat și s-a turnat betonul, tot noaptea din cauza restricțiilor de circulație pe timpul zilei.

Constructorul a avut două săptămâni concediu numai bune pentru a se întări cum trebuie betonul proaspăt turnat. Apoi a urmat armarea, cofrarea și turnarea stâlpilor de la etajul 1 și finalul lunii iulie ne-a prins având placa peste etajul 1 parțial cofrată.


Casă pasivă / casă eficientă energetică București – TimeLapse 2019-07 (4K)

Mai jos vă puteți viziona un scurt film în care vă prezentăm cu trebuie aplicate
pe zidul subsolului plăcile de polistiren extrudat XPS TOP 50 de la Austrotherm pentru a realiza o termoizolare excelentă. În acest caz am folosit hidroizolația de la IMBERAL și pe post de adeziv și pe post de stratul doi de hidroizolație.

Cum se realizează corect termoizolarea pereților de la subsol la o casă pasivă.

Construcția casei pasive în luna iunie 2019 (time lapse)

La finalul lunii mai 2019 s-a început armarea plăcii peste subsol așa că în luna iunie s-a finalizat de cofrarea acesteia. De asemena s-a armat și cofrat și scara interioară parter-subsol, apoi s-a turnat placa peste subsol și scara.

Un punct important în această proiect este finalizarea incintei excavată deoarece casa alăturată este integral sprijinită de noua incintă betonată. Astfel s-a finalizat și planul de monitorizare a deplasării clădirii alipite.

Înspre calcan, placa peste parter a fost izolată pe exterior (spre calcan) și jos (peste grinda de coronament) cu 20 cm XPS TOP de la Austrotherm cu rol de cofraj pierdut. De asemena această soluție tehnică a permis ca placa peste parter să nu mai fie în consolă peste grinda de coronament deoarece acum ea se sprijină de aceasta la fel cum se sprijină radierul peste XPS-ul pus peste betonul de egalizare.

Casă pasivă / casă eficientă energetică București – TimeLapse 2019-06 (4K)

Urmează armarea și betonarea plăcii peste parter și a scărilor interioară și exterioară.

După decofrarea parțială a plăcii peste subsol a început armarea, cofrarea și betonarea stâlpilor, luna terminându-se cu cofrarea plăcii peste parter.


De ce am ales o să construiesc o casă pasivă?

Actualizare mai 2020:

Așa cum se vede mai jos în iunie 2019 erau certificate și publicate pe siteul Passive House Database 4 case. Azi, 09.05.2020, sunt publicate 8 case certificate dintr-un total de 19.

Case certificate Passive House 2020-05-09
Case certificate Passive House 2020-05-09

Când am început proiectul pentru casă am căutat să găsesc o metodă independentă de a verifica calitatea casei și astfel să pot introduce o clauză contractuală în contractele de proiectare și de execuție.

Prima problemă a fost să definesc calitatea. Există normative specifice în care sunt specificate toleranțele în domeniul construcțiilor, dar acestea nu erau suficiente pentru mine. Voiam să găsesc ceva legat de calitatea vieții, de costurile de exploatare ulterioare construcției. Da, există acel certificat energetic dar din experiența avută, el este numai o foaie de hârtie bazată tot pe hârtii (proiect) și de multe ori nu are legătură cu realitatea pentru că nu sunt efectuate măsurători ale construcției respective. Căutam ceva care să certifice că ansamblul proiect – execuție oferă cel mai bun standard de viață cu cele mai mici costuri de exploatare. Așa am găsit cum sunt certificate casele pasive de către Passive House Institute.

Criteriile pentru cerificare legate de amplasare / zonă așa cum sunt ele regăsite azi (data articolului) pe situl Passive House checklist sunt:

1. Criterii legate de amplasare / zonă 

  • Conexiuni bune la transportul public: Casa este construită în București la 5 minute de mers pe jos de stația de autobuz și la 10 minute (1 km) de mers pe jos până la cea mai apropiată stație de metrou.
  • Fațada principală orientată spre sud (± 30°) cu ferestre mari orientate spre sud: în cazul nostru latura sudică, fațada principală, este orientată spre sud (-9°) și în proiectul de arhitectură au fost incluse ferestre mari.
  • Evitarea umbririi pentru a putea folosi pasiv energia solară: cu excepția laturii nordice nu avem clădiri învecinate care să ne producă umbră și nici nu se prevăd ca în viitor să apară.
  • Vegetație care să limiteze umbrirea: nu există arbori care să ne producă umbră (iarna)
  • Sunt posibile formele constructive compacte? Clădirile înșiruite sunt avantajate: casa este alipită la calcan pe latura nordică ceea ce ne reduce pierderea de energie datorită „spălării de vânt”

Celelalte nouă criterii pentru certificare (vezi Passive House checklist) țin de proiectare și de execuție și necesită ca proiectul să fie pre-certificat, să fie documentată execuția casei (și din acest motiv facem și aceste filme de prezentare) și în final casa trebuie testată pentru etanșeitate și pierderi de temperatură folosind firme atestate și certificate pentru a face aceste teste.

Având în vedere că proiectul este pre-certificat, am putut include în contractul de execuție criteriul de acceptanță finală – obținerea certificării PHI.

Așa cum am menționat în alte articole, acest proiect este singurul din România care este într-o zonă dens populată unde criteriile de bază (locație) sunt cel mai greu de îndeplinit (orientare sudică, fără clădiri mari în jur care să producă umbriri) și cu subsol pe întreaga suprafață construită (subsolul intră la calculul pierderilor de energie dar nu poate aduce un aport de energie solară pasivă). Deși în ultima perioadă am citit că sunt multe proiecte imobiliare care au titulatura de „casă pasivă”, certificate în România până în acest moment sunt numai 4 case dintr-un total de 16 case care au început procesul de certificare (vezi Passive House Database).

Casele pasive certificate în România până la data 15.06.2019.

Deoarece calitatea execuției primează nu fac o presiune asupra constructorului cu durata de execuție (se poate vedea și din filmări). Poate reușim să fim a 5-a casă certificată PHI din România.

Construcția casei pasive în luna mai 2019 (time lapse)

Filmul construirii casei pasive în luna mai 2019

În ultimele zile ale lunii aprilie au fost turnați pereții de la subsol așa că luna mai 2019 a început cu decofrarea acestora. În rezumat, în mai 2019 au fost făcute:

  • armarea și cofrarea pereților curților de lumină;
  • betonarea pereților curților de lumină;
  • au început lucrările pentru montarea prizei de pământ și a rețelei de drenaj;
  • s-a aplicat hidroizolația pe pereții de la subsol;
  • s-a armat scara interioară de la parter spre subsol;
  • s-a armat și cofrat placa peste subsol și a grinzilor perimetrale

Ce urmează a fi făcut:

  • terminarea armării plăcii peste subsol
  • aranjarea copexurilor care ies din pereții de la subsol ca să vină imediat sub placă
  • betonarea plăcii peste subsol
  • canalizarea exterioară și racordarea la rețeaua de canalizare stradală
  • rețeaua de drenaj
  • priza de pământ
  • armarea și cofrarea stâlpilor de la parter

Patru diriginți de șantier

Da, avem patru diriginți de șantier care verifică și asigură calitatea construcției.

Conform legii 51/1995 (art. 22.d) și a O 1496/2011 pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginților de șantier (capitolul 5, art. 8) trebuie să avem asigurate serviciile de dirigenție de șantier pentru domeniile inginerie civilă, instalații electrice, instalații sanitare și termoventilații. Pentru că dorim să obținem certificarea casei pasive avem și a patra specialitate – eficiență energetică, așa că avem:

  • Beta Construct Exev S.R.L. – dirigenție inginerie civilă: ei se ocupă de monitorizarea, verificarea tuturor aspectelor care țin de construcția în sine: incinta excavată, forarea piloților, fundație, infrastructură, suprastructură, geamuri, uși, finisajele interioare
  • Vascons si Asociatii S.R.L. – doi diriginți de șantier:
    • Un diriginte de șantier autorizat pe instalații sanitare și termoventilații dar care este și autorizat în domeniul inginerie civilă ceea ce îmi asigură confortul că știe și verifică ordinea corectă de execuție (de exemplu ce goluri trebuie lăsate în ziduri înainte de turnarea betonului pentru a nu mai fi nevoie de carotări ulterioare).
    • Tot de la Vascon și Asociații avem și dirigintele de șantier autorizat pentru domeniul instalații electrice.
  • ZECAPH Consult S.R.L. se ocupă ca de procedurile de execuție a tuturor elementelor care țin de calitatea vieții în casă, de eficiența termică, de evaluarea și recomandarea materialelor folosite de constructor care au impact asupra eficienței energetice, calității vieții în casă astfel încât să obținem certificarea casei pasive de către PHI.

Folosesc această oportunitate pentru a vă recomanda să angajați diriginți de șantier care să vă reprezinte în relația cu constructorul nu numai pentru că așa este legal ci pentru că ei sunt de specialitate și vă pot feri de problemele din exploatarea casei. Ei vă reprezintă interesele dumneavoastră, sunt „avocații” dumneavoastră.

De asemenea recomand să aveți pe cineva expert în eficiența termică încă din faza de proiect pentru a vă recomanda soluțiile tehnice care cu investiții minime vor asigura costuri mici de încălzire și de întreținere.

În particular vă recomand echipa prezentată mai sus pentru că sunt profesioniști, atenți la detalii deschiși către noile tehnologii.

Pentru domeniul instalații gaze naturale nu avem nevoie de dirigenție de șantier pentru că nu vom avea gaze naturale în casă.
Dacă sunt rețele de gaze în interiorul casei, conform normativului (vezi Ord. 89/2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale. Data: 10.05.2018. MO 462/5.06.2018 – Capitolul VIII, în special art. 133-135) trebuie ca toate camerele în se află aragazul, cuptorul, centrala termică sau orice alt aparat consumator de gaze trebuie să aibă o deschidere (gol, priză de aer) care dă direct afară, deschiderea cu o suprafață calculată în funcție de volumul camerelor. Acest gol nu poate fi astupat sau închis, el trebuie să rămână deschis permanent.
Din cauza acestui gol în zidul exterior, circulația forțată a aerului în casă va fi afectată, nu se poate asigura etanșeitatea casei, nu vom putem trece testul de etanșeitate la aer „blower-door” și nu vom putea obține certificarea de casă pasivă.

Turnarea betonului de egalizare și tencuirea piloților

Săptămâna trecută (06.02.2019) a fost turnat betonul de egalizare în zona piloților. În prima etapă, după săparea piloților pentru sprijinirea casei alăturate și săparea parțială a incintei, au fost turnate grinda de coronament și grinda picior șprite. Apoi au fost montate șpriturile (sprijinirile) între grinda de coronament (care unește capetele piloților) și grinda picior șprite și a fost evacuat restul de pământ care susținea piloții.

Betonul de egalizare nu are un rol structural, scopul acestuia fiind de a lucra pe curat, de a aplica hidroizolația și termoizolația sub radier.

Betonul de egalizare complet turnat

Urmează ca hidroizolația să fie aplicată peste betonul de egalizare și pe piloți. Pentru a forma o suprafață dreaptă piloții au început să fie tencuiți așa cum se vede în imaginea de mai jos unde se vede aplicarea primelor straturi de tencuială.

Aplicarea primelor straturi de tencuială pentru a pregăti zona piloților pentru aplicarea hidroizolației.
Filmarea turnării betonului de egalizare în zona sprijinirii.

După o lună

În data de 3 octombrie 2018 a fost semnat contractul de construire și acum, după o lună, lucrările executate sunt:

  • Organizarea de șantier;
  • Trasarea axelor principale ale construcției;
  • Spargerea capetelor piloților;
  • Excavarea incintei;
  • Armarea grindei de coronament și cea picior sprait.

Mai jos am inserat filmul acestor zile.

În ansamblu lucrările am mers bine, primele zile fiind necesare consortului pentru aprofundarea proiectului și efectuarea comenzilor de achiziție.

Continuăm săptămâna viitoare cu turnarea betonului de egalizare și betonarea grinzilor, apoi 10 zile cât durează întărirea pregătim instalațiile exterioare.