La finalul lunii mai 2019 s-a început armarea plăcii peste subsol așa că în luna iunie s-a finalizat de cofrarea acesteia. De asemena s-a armat și cofrat și scara interioară parter-subsol, apoi s-a turnat placa peste subsol și scara.
Un punct important în această proiect este finalizarea incintei excavată deoarece casa alăturată este integral sprijinită de noua incintă betonată. Astfel s-a finalizat și planul de monitorizare a deplasării clădirii alipite.
Înspre calcan, placa peste parter a fost izolată pe exterior (spre calcan) și jos (peste grinda de coronament) cu 20 cm XPS TOP de la Austrotherm cu rol de cofraj pierdut. De asemena această soluție tehnică a permis ca placa peste parter să nu mai fie în consolă peste grinda de coronament deoarece acum ea se sprijină de aceasta la fel cum se sprijină radierul peste XPS-ul pus peste betonul de egalizare.
Luna aprilie a început cu radierul turnat și cu marea parte a lucrărilor de armare pereților subsolului efectuate așa că a început cofrarea pereților de la subsol pentru a turna betonul până la cota -0,50 m astfel încât să rămână loc pentru armarea grinzilor perimetrale și a plăcii de la cota -0,10 m.
Imediat după începerea cofrării am solicitat constructorul ca instalația electrică să fie înglobată în beton, așa cum este prevăzut în proiect, lucrare care a fost omisă din planificarea lui. Astfel am avut aproximativ 2 săptămâni de întârziere date pe de o parte de faptul că trebuia ca firma de construcții să facă aprovizionarea și găsească executantul pentru a poziționa copexul printre armături și pentru a realiza golurile în beton pentru viitoarele doze și din cauza ploilor.
Cablarea clădirii este realizată astfel încât să ne permită instalarea unui sistem de control și management „smart home”. De la fiecare priză va fi un cablu electric (fază, nul, împământare) direct până în tablou, fără doze de joncțiune/distribuție. De la fiecare doză pentru întrerupător va fi de asemenea un cablu până la tabloul electric (3 fire). La fiecare bloc de doze pentru întrerupătoare va fi tras și un cablu de alimentare pentru elementele de comandă active (fază, null, împământare).
Cred că voi implementa smart-home folosind Z-Wave și am în teste două controlere Z-Wave și o să revin cu mai multe detalii când ne vom apropia de implementare.
Pentru a lăsa loc în beton pentru montarea dozelor am prins între armături doze de deviație de care am prins copex-ul. Atenție: armăturile nu se taie decât dacă este absolut necesar și dacă sunt tăiate golul respectiv trebuie bordat.
Pentru intrare cablurilor electrice, a racordului la apă, a țevilor de la puțurile geotermale și a prizei de pământ au fost montate treceri etanșe prin peretele estic din camera tehnică. Aceste treceri au fost cumpărate de la eurosolar.ro. Detalii despre trecerile etanșe Hauff Technic de la EuroSolar și aici.
Betonul folosit pentru turnare este un beton impermeabilizat cu factor de fluiditate S4 realizat cu nisip ( C30/37 0-8, S4 ) pentru a intra foarte ușor între doze, copex și armături.
Turnarea betonului pereților de la subsol s-a făcut înainte de Paștele Ortodox ceea ce ne-a permis un mic concediu până imediat după zilele libere. Am reînceput lucrul pe 3 mai cu decofrarea pereților de la subsol.
În prima parte a lunii martie a continuat armarea radierului până pe data de 8 martie. Apoi, s-a montat canalizarea interioară la care constructorul a muncit 2 zile pentru că ar fi trebuit ca țevile lungi să fie puse înainte de a începe armarea, așa a fost mai greu să le bage printre armături. De asemenea s-a montat trecerea etanșă pentru canalizare.
La armare radier a fost o fază determinantă la care au venit cei de la ISC și totul a ieșit OK. Le mulțumesc celor de la ISC pentru că au verificat și contractul de construire și au găsit un articol care nu era conform legislației actuale – garanția construcției de 3 ani. Rezolvarea a fost un act adițional la contract și totul s-a finalizat rapid și frumos.
La instalația de canalizare au fost efectuate teste pentru a verifica că apa chiar curge spre ieșire și că toate garniturile sunt la locul lor.
Pe data de 11 martie s-a turnat betonul, iar noaptea și iar a plouat imediat după ce am terminat. Așa nu a mai fost nevoie să udăm betonul a doua zi, era ud de ploaie. La această etapă constructorul a uitat să umple țevile de canalizare cu apă înainte de a turna radierul și au apărut mici deplasări ale acestora (două din cele 6 scurgeri s-au deplasat cu 3-4 cm față de pozițiile ideale din proiect și acum ne vor da bătăi de cap la cofrarea pereților subsolului). În concluzi, nu uitați să umpleți canalizarea cu apă pentru a micșora flotabilitatea țevilor (țevile fiind goale, canalizarea se ridică și se poate deplasa chiar dacă este legată de armătură, ca o mingie băgată într-o găleată).
Am lăsat să se usuce betonul până pe data de 24.03 pentru ca apoi să începem armarea pereților subsolului, tăierea spriturilor, încă o etapă de măsurători topo pentru a fi siguri că nu apar deplasări a clădirii învecinate. Tot în această perioadă s-a aplicat hidroizolația pe peretele format din piloți și apoi termoizolația (două straturi de XPS TOP 50 de 10 cm grosime, în total 20 cm de termoizolație) care va avea și rol de cofraj pierdut pentru această parte a zidului. Astfel peretele dinspre calcan va fi gata cu termoizolația montată și hidroizolația aplicată.
Am încheiat luna martie cu pereții de la subsol armați în proporție de 80% și în luna aprilie urmând să prindem dozele de armături / cofraje și să tragem tuburile de copex astfel încât după betonare să avem deja golurile pentru dozele de aparate fără a mai fi nevoie de carotări.
Azi, 11 martie 2019, a fost turnat radierul casei pasive / casei eficientă energetic, peste cei 20 cm de polistiren extrudat parte din anvelopa izolantă termic.
În luna februarie am reînceput construcția casei pasive / casei eficientă energetică. În această perioadă a fost finalizată excavarea incintei în care va fi construit subsolul, a fost turnat beton de egalizare pe întreaga suprafață, au fost tencuiți piloții pentru formarea unui perete neted, a fost aplicat stratul de hidroizolație și s-au așezat două straturi de polistiren extrudat de înaltă densitate care rezistă la 70 t/m2 ce au format 20 cm de termoizolație sub radier. De asemenea a început armarea radierului urmând ca turnarea betonului să fie făcută în prima parte a lunii martie.
Detaliu – aplicarea hidroizalției și a termoizolației sub radier
Pentru reducerea pierderilor de energie și deci obținerea unei eficiențe energetice mari este obligatoriu ca o casă pasivă să fie izolată și sub radier. Astfel se micșorează pierderile de energie prin fundație, în pământ.
Timelapse 2019-02 Casa Pasivă București
Pentru acest film au fost folosite asamblate 25.200 imagini, filmare cu rezoluție 4K.
Săptămâna trecută (06.02.2019) a fost turnat betonul de egalizare în zona piloților. În prima etapă, după săparea piloților pentru sprijinirea casei alăturate și săparea parțială a incintei, au fost turnate grinda de coronament și grinda picior șprite. Apoi au fost montate șpriturile (sprijinirile) între grinda de coronament (care unește capetele piloților) și grinda picior șprite și a fost evacuat restul de pământ care susținea piloții.
Betonul de egalizare nu are un rol structural, scopul acestuia fiind de a lucra pe curat, de a aplica hidroizolația și termoizolația sub radier.
Urmează ca hidroizolația să fie aplicată peste betonul de egalizare și pe piloți. Pentru a forma o suprafață dreaptă piloții au început să fie tencuiți așa cum se vede în imaginea de mai jos unde se vede aplicarea primelor straturi de tencuială.
Pentru protejarea clădirii adiacente au fost săpați 50 de micro-piloți cu diametrul de 300 mm și lungimea de 6 m. Aceștia au fost impuși prin proiectul pentru execuția incintei excavată, sprijinită cu piloți forați și taluz perimetral. Clădirea ce urmează a fi realizată este de tipul “cuvă în cuvă” și nu se va rezema pe piloții perimetrali.
Piloții au fost săpați în două zile consecutive (luni și marți). Instalația de foraj a venit sâmbătă dimineața, zi în care s-a efectuat și trasarea. Cele șase zile de la venirea instalației de foraj micro-piloți la plecarea ei sunt prezentate în filmul de mai jos.