Construcția casei pasive în martie 2019 (time lapse)

În prima parte a lunii martie a continuat armarea radierului până pe data de 8 martie. Apoi, s-a montat canalizarea interioară la care constructorul a muncit 2 zile pentru că ar fi trebuit ca țevile lungi să fie puse înainte de a începe armarea, așa a fost mai greu să le bage printre armături. De asemenea s-a montat trecerea etanșă pentru canalizare.

La armare radier a fost o fază determinantă la care au venit cei de la ISC și totul a ieșit OK. Le mulțumesc celor de la ISC pentru că au verificat și contractul de construire și au găsit un articol care nu era conform legislației actuale – garanția construcției de 3 ani. Rezolvarea a fost un act adițional la contract și totul s-a finalizat rapid și frumos.

La instalația de canalizare au fost efectuate teste pentru a verifica că apa chiar curge spre ieșire și că toate garniturile sunt la locul lor.

Pe data de 11 martie s-a turnat betonul, iar noaptea și iar a plouat imediat după ce am terminat. Așa nu a mai fost nevoie să udăm betonul a doua zi, era ud de ploaie. La această etapă constructorul a uitat să umple țevile de canalizare cu apă înainte de a turna radierul și au apărut mici deplasări ale acestora (două din cele 6 scurgeri s-au deplasat cu 3-4 cm față de pozițiile ideale din proiect și acum ne vor da bătăi de cap la cofrarea pereților subsolului). În concluzi, nu uitați să umpleți canalizarea cu apă pentru a micșora flotabilitatea țevilor (țevile fiind goale, canalizarea se ridică și se poate deplasa chiar dacă este legată de armătură, ca o mingie băgată într-o găleată).

Am lăsat să se usuce betonul până pe data de 24.03 pentru ca apoi să începem armarea pereților subsolului, tăierea spriturilor, încă o etapă de măsurători topo pentru a fi siguri că nu apar deplasări a clădirii învecinate. Tot în această perioadă s-a aplicat hidroizolația pe peretele format din piloți și apoi termoizolația (două straturi de XPS TOP 50 de 10 cm grosime, în total 20 cm de termoizolație) care va avea și rol de cofraj pierdut pentru această parte a zidului. Astfel peretele dinspre calcan va fi gata cu termoizolația montată și hidroizolația aplicată.

Am încheiat luna martie cu pereții de la subsol armați în proporție de 80% și în luna aprilie urmând să prindem dozele de armături / cofraje și să tragem tuburile de copex astfel încât după betonare să avem deja golurile pentru dozele de aparate fără a mai fi nevoie de carotări.

Construcția casei pasive în martie 2019 (time lapse) – casă cu consum redus de energie

Stadiul – armare pereți subsol

Suntem aproape gata cu armarea pereților de la subsol. Au fost tăiate sprijinirile (spriturile), s-a completat pe toată zona de la calcan cele două straturi de izolație XPS TOP 50 SF (în total 20 cm de izolație).

În cele ce urmează vă arătăm cu arată acum stadiul costrucției prin câteva imagini 360° luate azi.

Treceri etanșe prin zid / radier pentru cabluri / țevi

Circulația aerului într-o casă pasivă (casă cu o eficiență termică foarte bună) este făcută printr-o instalație de climă-ventilație care trebuie să asigure o recuperare a căldurii de minim 85%. Circulația aerului în casă se face forțat și de aceea este importantă asigurarea etanșeității la aer a casei, condiție ce este impusă și verificată în procesul de certificare.

Pentru etanșarea trecerilor prin zidurile exterioare a țevii de canalizare, a cablurilor electrice și a celorlalte țevi am folosit sistemele de etanșare Hauff Tehnik furnizate de
EuroSolar SRL (eurosolar.ro), sistem format dintr-un tub de fibrociment FZR 200/300 (diametrul intern de 200 mm și lungimea de 300 mm) și piesa de etanșare. Tubul de fibrociment a fost așezat între armături înainte de turnarea betonului, ușor înclinat pentru a asigura o mică pantă care să asigure evacuarea apei ce eventual poate să apară. Folosirea acestui tub de fibrociment elimină necesitatea carotajului și de asemenea asigură o suprafață perfectă pentru piesa de etanșare.

Pentru etanșarea țevii de canalizare am folosit o piesă P-Pipe Basic HSD 200/125. Pentru a asigura poziționarea țevii de canalizare în radier piesa P-Pipe Basic HSD 200/125 a fost montată înainte de turnarea betonului. Astfel, țeava de canalizare care trece prin radier a rămas centrată față de tubul de fibrociment.

Celelalte treceri etanșe sunt prin pereții de la subsol. Pentru etanșarea țevii de apă, a cablurilor electrice și a țevilor de la puțurile geotermale au fost folosite piese de etanșare HRD 200 SG 3/6-54 – 4/6-26 tot de la Hauff Tehnic, furnizare de EuroSolar SRL. Această piesă de etanșare are un diametru exterior de 200 mm și are 3 găuri pentru cabluri/țevi cu diametrul între 6 și 54 mm și 4 găuri pentru țevi/cabluri cu diametrul între 6 și 26 mm. În cazul meu, țeava de apă ce intră în casă are diametrul de 40 mm și va ocupa una dintre găurile mari (6-54 mm). Cablurile electrice vor fi trecute prin găurile mici (6-26 mm).

Pentru cablurile de date care intră/ies în/din casă și pentru asigurarea de intrări de rezervă au fost montate două treceri etanșe cu 15 poziții (7 pentru cabluri cu diametrul între 10 și 32 mm și 8 pentru cabluri cu diametrul între 3,5 și 16,5 mm) HRD 200 SG 7/10-32 – 8/3,5-16,5.

Piesele de etanșare au un sistem numit ‘cu foițe de ceapă’ care permit acomodarea lor pentru o gamă largă de diametre ale cablurilor / țevilor. Dacă o gaură/trecere rămâne nefolosită ea trebuie montată cu dopul primit.

Unboxing HRD 200 SG 3/6-54 – 4/6-26

Trecerea etanșă pentru țeava de canalizare a fost montată înainte de turnarea betonului și după decofrare arată așa:

Turnarea radierului

Azi, 11 martie 2019, a fost turnat radierul casei pasive / casei eficientă energetic, peste cei 20 cm de polistiren extrudat parte din anvelopa izolantă termic.

Turnarea radierului casei pasive / casei eficientă energetic – 4K

Următoarele activități: armarea, cofrarea și turnarea betonului curților de lumină.

Construcția casei pasive în februarie 2019 (time lapse)

În luna februarie am reînceput construcția casei pasive / casei eficientă energetică. În această perioadă a fost finalizată excavarea incintei în care va fi construit subsolul, a fost turnat beton de egalizare pe întreaga suprafață, au fost tencuiți piloții pentru formarea unui perete neted, a fost aplicat stratul de hidroizolație și s-au așezat două straturi de polistiren extrudat de înaltă densitate care rezistă la 70 t/m2 ce au format 20 cm de termoizolație sub radier. De asemenea a început armarea radierului urmând ca turnarea betonului să fie făcută în prima parte a lunii martie.

Detaliu – aplicarea hidroizalției și a termoizolației sub radier

Pentru reducerea pierderilor de energie și deci obținerea unei eficiențe energetice mari este obligatoriu ca o casă pasivă să fie izolată și sub radier. Astfel se micșorează pierderile de energie prin fundație, în pământ.

Aplicare hidroizalție IMBERAL 2K și aranjare XPS TOP 70 sub radier la o casă pasivă / casa eficientă energetică

Timelapse 2019-02 Casa Pasivă București

Pentru acest film au fost folosite asamblate 25.200 imagini, filmare cu rezoluție 4K.

Casă pasivă / casă eficientă energetică București – TimeLapse 2019-02 (4K)

Turnarea betonului de egalizare și tencuirea piloților

Săptămâna trecută (06.02.2019) a fost turnat betonul de egalizare în zona piloților. În prima etapă, după săparea piloților pentru sprijinirea casei alăturate și săparea parțială a incintei, au fost turnate grinda de coronament și grinda picior șprite. Apoi au fost montate șpriturile (sprijinirile) între grinda de coronament (care unește capetele piloților) și grinda picior șprite și a fost evacuat restul de pământ care susținea piloții.

Betonul de egalizare nu are un rol structural, scopul acestuia fiind de a lucra pe curat, de a aplica hidroizolația și termoizolația sub radier.

Betonul de egalizare complet turnat

Urmează ca hidroizolația să fie aplicată peste betonul de egalizare și pe piloți. Pentru a forma o suprafață dreaptă piloții au început să fie tencuiți așa cum se vede în imaginea de mai jos unde se vede aplicarea primelor straturi de tencuială.

Aplicarea primelor straturi de tencuială pentru a pregăti zona piloților pentru aplicarea hidroizolației.
Filmarea turnării betonului de egalizare în zona sprijinirii.

Construcția casei pasive în ianuarie 2019 (time lapse)

Filmarea construcției casei pasive pe parcursul lunii ianuarie 2019.

Vremea rece nu ne-a permis să trecem la lucrările de hidroizolație și au fost executate pregătiri pentru turnarea betonului de egalizare, piloții au fost curățați de pământ și pregătiți pentru tencuire.

Time-lapse – casa pasivă București ianuarie 2019

Avem izolația termică de pus sub casă

A sosit polistirenul extrudat XPS TOP 70 SF de la Austrotherm care se va pune sub radier pentru a izola termic casa. Se vor monta 2 straturi de XPS TOP 70 SF de 10 cm (în total 20 cm de izolație) peste betonul de egalizare și hidroizolație pentru a reduce pierderile în sol a căldurii din casă.

Peste acest polistiren se va turna radierul și se va ridica toată casa, având un coeficient de tasare de maxim 10% (în cazul nostru de maxim 2 cm) la o forță de compresiune de 70 tone / m2. Pentru detalii vezi pagina XPS TOP 70 SF de la Austrotherm.

XPS TOP 70 SF – Austrotherm

Pentru ca să vă faceți o idee despre rezistența la compresiune a acestui polistiren să presupunem prin absurd că toată casa ar fi un bloc masiv de beton cu amprenta la sol de 100 m2 și înălțimea de 9 m, ceea ce înseamnă 900 m3 de beton. Considerăm de asemenea că betonul are o densitate de 2,5 t/m3 ceea ce rezultă că întreaga casă ar avea masa de 2.250 t care, repartizate pe cei 100 mp amprentă, înseamnă că polistirenul este supus unei forțe de compresiune de 22,5 t/m2, ceea ce este aproximativ 1/3 din forța de compresiune maximă a XPS TOP 70 SF. Astfel nu ne facem griji cu tasarea casei sau comportamentul acestuia în timp (tasări inegale).

Construcția casei pasive în decembrie 2018 (time lapse)

Filmarea construcției casei pasive pe parcursul lunii decembrie 2018.

Datorită condițiilor meteo, în luna decembrie au fost dezveliți o parte din piloți. Vom relua construcția când timpul ne va permite. Vă așteptăm să reveniți.

Time-lapse – casa pasivă București decembrie 2018